Am început să fotografiez în adolescență, întâi cu un Kodak point-and-shoot pe film (mai ține cineva minte "săpunierele"?), apoi cu un aparat digital compact cu personalitate puternică și un mod special de a-și pune amprenta pe imagini.
Pe atunci, fiecare rolă de film era ca un ou Kinder, pentru că niciodată nu știam exact ce și cum a ieșit. După declanșare, tot ce puteam face era să stochez în propria-mi memorie fotografică (non-digitală) cadrele de la care aveam cele mai mari așteptări. Și să mă bosumflu descoperind că erau sub sau supra expuse. Astăzi fotografiez spontan, cu telefonul și editez minimal. Încă păstrez o slăbiciune pentru camerele ieftine din plastic. Mi se pare că adaugă imprevizibilitate unui proces dominat de tehnică și precizie.
De când lumea, am tot flirtat cu diverse moduri de exprimare artistică, însă fotografia a rămas constant alături de mine de-a lungul anilor, fără să-mi propun asta. Ba chiar mi s-a relevat că o nevoie primară, un companion de bază în momente dificile. Cred că fotografiez întâi de nevoie și apoi de plăcere.
Când am făcut cunoștință, camera foto avea un caracter utilitar. Am intuit însă că se poate merge dincolo de simpla înregistrare de evenimente, locuri și chipuri care zâmbesc frumos către obiectiv într-un grup statuar perfect. Căutăm surpriză autentică a clipei și ideea de a captura esența ei într-o „sticluță magică”, unde timpul îngheța.
În facultate, am avut ocazia să-mi urmez pasiunea, absolvind cu o licență în macrofotografie. Deși multe proiecte fotografice de început gravitează în jurul acestor teme, trebuie să recunosc că interesul meu pentru lumea gâzelor și a melcilor reflectă și un adevăr personal: eram timidă rău și mă simțeam cel mai confortabil explorând aceste micro-universuri prin obiectivul camerei.
Vreme îndelungată, am urmărit din umbră fotografi talentați, încercând să decodific modul în care reușeau să fie acolo la momentul de grație, apropiindu-se cu încredere, observând ceea ce nu e neapărat evident la prima vedere. În tot timpul asta fotografia mea se învârtea în cerc. Deși bifasem teoria și aparatura profesională, imaginile mele erau, în mare parte, corecte dar lipsite de suflet. Și nu mă puteam opri din a mă întreba de ce.
După ce am încetat sa mă întreb și pur și simplu mi-am dat voie să fac, răspunsul a început să mi se dezvăluie firesc – am înțeles că fotografia începe în spatele obiectivului. Că este un proces care pornește din interior, din emoțiile și conexiunile fotografului cu sine și cu lumea. Atunci când încetezi să te mai temi, te deschizi către lume și ii permiti să îți dezvăluie toate laturile sale. Atunci cand capeți încredere în tine și începi să traduci propria perspectivă în imagini, decupezi fragmente de realitate care spun o poveste și ating privitorul.
În ultimii ani, am reușit să strâng laolaltă o colecție de fotografii care mă emoționează, ma reprezinta și mă poartă cu adevărat în timp și spațiu. „That one second” cuprinde cadrele mele favorite, capturate în acea secundă magică în care îți simți fiecare fibră vibrand de emoție și te surprinzi martor al momentului de grație, momentul când toate piesele de puzzle se așează la locul potrivit.
Sper să te bucure și pe tine.
---
I started taking photos as a teenager, at first with a Kodak point-and-shoot on film, then a compact digital camera with a strong personality and a special way of leaving its mark on the images.
Back then, each roll of film was like a Kinder Surprise egg, because I never knew exactly what and how would came out. After the shutter was released, all I could do was to store in my own (non-digital) photographic memory the frames from which I had the highest expectations. And be upset discovering that they were under or overexposed. Nowadays I shoot spontaneously, with my phone and I edit minimally. I still have a weakness for cheap plastic cameras. It seems to me that they add unpredictability to a process dominated by technique and precision.
Since forever, I have been flirting with various modes of artistic expression, but photography has remained a constant over the years, without me intending to do so. It became obvious that it was a primary need, a basic companion in difficult moments. I think I photograph first out of necessity and then out of pleasure.
When we first met, the camera had a utilitarian device. But I sensed that it could go beyond simply recording events, places, and faces that smile beautifully at the lens in a perfectly aligned statuary group. I was looking for the authentic surprise of the moment and the idea of capturing its essence in a “magic bottle” where time froze.
In college, I had the opportunity to pursue my passion, graduating with a degree in macro photography. While many of my early photography projects revolved around these themes, I must admit that my interest in the world of worms and snails also reflected a personal truth: I was terribly shy and felt most comfortable exploring these micro-universes through the lens of my camera.
For a long time, I followed talented photographers, trying to decode how they managed to be there at the right moment, approaching with confidence, noticing things that weren’t necessarily obvious at first glance. All the while, my photography was going in circles. Although I had the theory and the professional equipment, my images were mostly accurate but soulless. And I couldn’t stop wondering why.
After I stopped wondering and simply allowed myself to do, the answer began to reveal itself naturally to me – I understood that photography begins behind the lens. That it is a process that starts from within, from the photographer's emotions and connections with themselves and the world. When you stop being afraid, you open yourself up to the world and allow it to reveal all its sides to you. When you gain confidence in yourself and start translating your own perspective into images, you cut out fragments of reality that begin telling a story and touch the viewer.
In recent years, I have managed to put together a collection of photographs that move me and truly transport me through time and space. "That one second" contains my favorite photographs, captured in that magical second when you feel every fiber of your being vibrating with emotion and you find yourself witnessing the moment of grace, the one where all the puzzle pieces fall into place.
I hope you enjoy it too.